Actorul francez Jean-Marc Thibault a încetat din viaţă, la vârsta de 93 de ani

 Actorul francez Jean-Marc Thibault, care a fost jumătatea unuia dintre cele mai populare tandemuri comice ale teatrului francez, a murit duminică, 28 mai, la vârsta de 93 de ani, a anunţat familia sa.
„Un actor foarte popular ne-a părăsit”, a reacţionat ministrul francez al Culturii, Françoise Nyssen.
După cel de-al Doilea Război Mondial, Jean-Marc Thibaut a debutat cu Roger Pierre în cabaretele pariziene, iar cuplul de actori nu s-a despărţit timp de trei decenii. Duetul lor, celebru în anii ’60, s-a separat în 1975, înainte de a se reface pentru o scurtă perioadă în 1984 şi apoi în 1990. „Este ca şi cum aş fi pierdut un frate”, declara Jean-Marc Thibault, la moartea colegului său, în 2010.
Cei doi actori îşi compuneau singuri textele, mimau şi foloseau o mulţime de accesorii. Succesul lor i-a făcut cunoscuţi în întreaga Franţă. Tandemul lor a continuat şi în mai multe filme de cinema. Cei doi actori au la activ peste 300 de scheciuri şi ei s-au lăudat că au făcut să râdă timp 30 de ani „minorii din nordul Franţei, familiile regale, crescătorii de cămile mauritani şi tăietorii de lemne din Quebec”.
Dar Jean-Marc Thibault a avut şi o carieră solo în cinema, jucând în 70 de filme, iar la televiziune, mai ales între 1983 şi 1994, el a putut fi văzut în serialul „Maguy”. /rcostea/vdraguta

(www.lesoir.be – 29 mai)