Victime în urma unui presupus atac cu bombă, lângă o moschee din oraşul afgan Herat

Cel puţin şapte persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 15 au fost rănite, în urma unui presupus atac cu bombă în oraşul Herat, din vestul Afganistanului. Oficialii suspectează că explozibilii au fost ascunşi într-o motocicletă, parcată aproape de moscheea Jama Masjid – o clădire veche, ce datează din secolul al XII-lea. Un purtător de cuvânt al talibanilor a negat că aceştia ar fi implicaţi în acest atac. Incidentul survine după un val de violenţe în capitala Afganistanului, Kabul, unde peste 150 de persoane au fost ucise şi alte câteva rănite săptămâna trecută, într-un atac cu camion-capcană. Mai mulţi protestatari au fost ucişi vineri, în urma ciocnirilor cu forţele de ordine la locul atacului din Kabul, iar cel puţin 12 persoane au murit duminică, după ce atacatori sinucigaşi au ţintit ceremoniile de înmormântare a unora dintre protestatarii decedaţi./mbrotacel/cvanatoru

REUTERS – 6 iunie