Miliardarul Andrej Babis şi partidul său au câştigat alegerile generale din Republica Cehia

Candidatul miliardar populist Andrej Babis şi partidul său au câştigat alegerile generale din Republica Cehia. Domnul Babis, în vârstă de 63 de ani, este cel de-al doilea cel mai bogat om din ţară, iar campania lui s-a bazat, în general, pe o platformă eurosceptică. După numărarea tuturor voturilor, formaţiunea sa politică, ANO, de centru, a obţinut aproape 30% din voturile exprimate de alegători – aproape de trei ori mai mult decât cel mai apropiat rival. Prezenţa la vot fost de aproape 61%. Andrej Babis va deveni prim ministru după negocieri în coaliţie. El a declarat agenţiei de presă Reuters că deşi a „invitat aproape pe oricine la convorbiri”, el nu este pregătit să coopereze cu partidul de extremă dreaptă sau Partidul Comunist. /astrugar/avladucu

BBC SERVICIUL MONDIAL – 22 octombrie