În septembrie exporturile au depasit valoarea de 5,5 miliarde de euro

În septembrie exporturile au depăşit valoarea de 5,5 miliarde de euro, însă importurile au atins aproape 6,6 miliarde, indică datele Institutului National de Statistica. Faţă de luna corespunzătoare a anului trecut, exporturile au crescut cu 6%, iar importurile cu 9,2 procente. Pe primele 9 luni ale anului, deficitul balanţei comerciale, adică diferenţa dintre valoarea importurilor şi cea a exporturilor, a urcat până la aproape 8,9 miliarde de euro, cu aproape două miliarde mai mult decât s-a înregistrat în primele trei trimestre din 2016. Cauza este legată de faptul că exporturile au crescut cu puţin peste 9%, în vreme ce importurile s-au majorat cu aproape 12 procente. Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri în primele 9 luni ale anului a reprezentat circa 76% atât din total exporturi cât şi din total importuri. Ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute, în continuare, de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport şi alte produse manufacturate. /fmihoc/menescu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 noiembrie)