Procurorul general al României a criticat modul în care a fost aprobat în Camera Deputaţilor statutul judecătorilor şi procurorilor

Procurorul general al României a criticat cu puţin timp în urmă modul în care a fost aprobat ieri în Camera Deputaţilor statutul judecătorilor şi procurorilor. Prezent la sediul CSM, Augustin Lazăr, a declarat că dezaprobă modul în care sunt modificate Legile Justiţiei

Augustin Lazăr: Eu nu aş putea caracteriza activitatea Camerei Deputaţilor, dar vă pot spune un singur lucru, modificarea legilor justiţiei în contextul în care îl vedem cu toţii în aceste condiţii improprii şi fără să avem studii de impact cu referire la rezultatele care s-ar produce va bulversa în mod sigur justiţia română. Se pare că dorinţa de a pune sub control justiţia este mai puternică decât raţiune.

Realizator: A consemnat Mădălina Verman./fmihoc/fcostea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 decembrie