Intră în vigoare noul mers al trenurilor care va fi valabil până pe 8 decembrie 2018

Noul mers al trenurilor va intra în vigoare la noapte şi va fi valabil până pe 8 decembrie, anul viitor, informează CFR Călători. Broşura „Mersul Trenurilor” poate fi cumpărată din principalele gări şi agenţii CFR şi costă 15 lei. Pentru eventuale modificări punctuale la mersul trenurilor, pe parcursul anului, călătorii sunt sfătuiţi să solicite informaţii la staţiile şi agenţiile CFR sau să acceseze site-ul www.cfrcalatori.ro. CFR va introduce şi anul acesta Trenurile Zăpezii, care vor circula începând de luni către staţiunile montane de pe Valea Prahovei şi Vatra Dornei, Piatra Neamţ şi Petroşani. În perioada 1 ianuarie – 28 februarie 2018, de luni pâna joi, biletele pentru Trenurile Zăpezii vor fi reduse cu 25%./eendrefy/sdm2

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 decembrie