Ornitologi, vânători, rangeri și autorități de mediu lucrează să salveze o specie

Bucureşti, 15 decembrie, 2017 –   ONG-uri de natură, vânători și autorități de mediu din România colaborează pentru cinci ani într-un proiect unic, de protejare a celei mai periclitate specii de gâscă sălbatică din lume – gâsca cu gât roșu (Branta ruficollis).

Mai mult, proiectul „Conservarea gâștei cu gât roșu de-a lungul întregii rute de migrație” nu este doar unul național, ci are parteneri din toate țările aflate pe ruta de migrație a acestei specii, din teritoriile ei de cuibărit (Rusia), pe traseul de migrație (Rusia, Kazahstan, Ucraina) și în teritoriile de iernare (România și Bulgaria). În România, proiectul are nu mai puțin de patru parteneri – Societatea Ornitologică Română, AGVPS din România, Ministerul Mediului și Romsilva – Parcul Natural Balta Mică a Brăilei. Proiectul este finanțat prin programul LIFE+ al Comisiei Europene și va dura cinci ani.

În România, prima acțiune este cea de a observa cât de mare este impactul vânătorii asupra acestei specii. Se va folosi și o metodă nouă – dispozitive audio speciale, plasate în apropiere de lacurile pe care dorm gâștele. Acestea vor înregistra toate sunetele – de la venirea gâștelor la somn și până la focurile de armă. Dacă se aud împușcături la ora 4 dimineața, este clar că acolo se braconează, dat fiind că păsările sunt împușcate când se află pe apă, la somn. Acestea vor fi dublate de acțiunile echipelor de biologi și voluntari de la Societatea Ornitologică Română.

„Avem o schemă clară de monitorizare pe care o vom aplica – vom colecta date despre locurile de hrănire și cele de odihnă ale păsărilor. Vom realiza o hartă de senzitivitate, iar specialiștii de la Ministerul Mediului sunt responsabili de elaborarea Planului Național de Acțiune pentru gâsca cu gât roșu, document care va decide cum vom proteja această specie în următorii 10 ani”, a spus Emil Todorov, project manager la Societatea Ornitologică Română.

Pe partea de conservare, în premieră – una dintre acțiuni este desfășurată în comun, de conservaționiștii de la Societatea Ornitologică Română și de vânători. Biologi de la SOR și reprezentanți ai AGVPS din România vor constitui patrule mixte pentru combaterea braconajului. Acestea vor acționa în zonele cele mai importante pentru gâsca cu gât roșu pe timp de iarnă: Balta Albă, Amara, Jirlău, Lacul Strachina, Berteștii de Sus, Gura Ialomiței, Iezerul Călărași. Rangerii din Parcul Natural Balta Mică a Brăilei vor patrula zona lor de activitate, în timp ce în Delta Dunării (unde nu se vânează) se vor efectua doar monitorizări ale efectivelor de gâște venite la iernat.

Proiectul are și o parte dedicată publicului larg, de la sesiuni de training pentru vânători și custozi de arii naturale protejate, la amplasarea de panouri informative și realizarea de materiale audio și video. Un aspect important este și continuarea colaborării cu fermierii, pentru această specie. La ora actuală, în România, este în vigoare o măsură de agromediu special dedicată gâștei cu gât roșu. Numai în 2016, fermierii români care au ales să o protejeze au primit peste 10 milioane de euro din fonduri europene.

Proiectul a început de la 1 noiembrie 2017 și va dura cinci ani. Cea mai „spectaculoasă” acțiune va fi amplasarea a 30 de transmițătoare satelitare pe tot atâtea gâște cu gât roșu. Responsabil pentru această acțiune este partenerul din Bulgaria (Bulgarian Society for the Protection of Birds), organizație alături de care SOR a mai amplasat 2 emițătoare satelitare pe gâște cu gât roșu. Informațiile de la aceste păsări vor arăta clar care sunt zonele preferate de iernat din România și Bulgaria. Mai mult, informațiile primite din zonele de cuibărit (Siberia) pot indica foarte care sunt efectele încălzirii globale asupra acestei specii.

Gâsca cu gât roșu cuibărește în Siberia, unde își construiește cuibul aproape de cele ale bufnițelor de zăpadă sau șoim călător. Când ouăle și puii sunt în pericol din partea vulpilor polare, bufnițele și șoimii alungă prădătorul și protejează, indirect, și cuiburile de gâscă cu gât roșu.

 ***

Societatea Ornitologică Română (SOR) este cea mai importantă organizație independentă de conservare a păsărilor din România. Un ONG premiat, SOR, lucrează pentru a proteja păsările sălbatice și habitatele lor în România de peste 25 de ani. Misiunea noastră este să ne asigurăm că populațiile noastre unice de păsări sunt protejate, iar locurile naturale minunate ale României nu sunt exploatate și distruse de evoluțiile dăunătoare. Dorim să îi inspirăm pe oameni să contribuie la protejarea păsărilor și a habitatelor din România și, cu ajutorul lor, să ne asigurăm că şi generațiile noastre viitoare se vor bucura de acestea.