Papa Francisc a adresat de Crăciun un apel la pace în Ierusalim şi pe tot Pământul Sfânt

Papa Francisc a adresat astăzi, în tradiţionala binecuvântare de Crăciun „Urbi et Orbi” –  „Către cetate şi lume” – un apel la pace în Ierusalim şi pe tot Pământul Sfânt. În mesajul său, Suveranul Pontif a spus că îl vede pe Iisus în chipurile copiilor care trăiesc în zonele afectate de război, în cele ale refugiaţilor şi în cele ale familiilor rămase fără locuri de muncă.

Într-o lume în care suflă vânt de război şi un model de dezvoltare deja depăşit continuă să producă degradare umană, socială şi a mediului înconjurător, Crăciunul ne cheamă din nou la Semnul Pruncului, ca să-l recunoaştem pe chipurile copiilor. Acesta este mesajul transmis astăzi, de la Vatican, de Papa Francisc. Pe Iisus îl vedem – a subliniat Suveranul Pontif la cel de-al cincilea Crăciun de când se află în fruntea Bisericii Catolice – în copiii din Orientul Mijlociu, care continuă să sufere din cauza tensiunilor în creştere dintre israelieni şi palestinieni, în copiii sirieni, ale căror chipuri sunt marcate de război, în copiii din Africa sau cei ai căror părinţi nu au un loc de muncă sau cei obligaţi să-şi părăsească propriile ţări. „Îl vedem pe Iisus în copiii din lumea întreagă unde pacea şi siguranţa sunt ameninţate de pericolul tensiunilor şi noilor conflicte”. Şi la slujba din Ajunul Crăcinului, Papa Francisc a făcut un apel de primire a migranţilor şi de transformare a fricii în generozitate./schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (25 decembrie)