Premierul Bulgariei: „Pacea este cel mai sacru lucru din Balcani”

În Balcani pacea este cel mai sacru lucru pentru care luptăm„, a declarat premierul bulgar, Boiko Borisov, la reuniunea informală a miniştrilor apărării din ţările UE. „Sunt recunoscător UE, preşedintelui Donald Tusk, înaltului reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politică de securitate, Federica Mogherini, tuturor colegilor prim-miniştri, cancelari şi preşedinţi din UE pentru că reuşim să punem pe masa negocierilor acest subiect, în timpul preşedinției noastre. Pagina despre Balcani nu este închisă. Provocările impun să luptăm cu adevărat şi să luăm în considerare care sunt riscurile şi cât de rapid se pot dezvolta în Balcani. Le-am mulţumit tuturor, pentru că acest subiect a fost pus pe masă, iar peste câteva zile, când ne vom întâlni la Sofia lideri din Balcani şi din UE îl vom discuta din nou. Doresc să vă cer ajutorul, pentru că nimeni nu ştie mai bine decât voi pericolul unui război în Balcani. Când discutaţi problema cu guvernele voastre, vă rog să nu o subestimaţi„, s-a adresat Borisov miniştrilor apărării din ţările UE. „Apărarea europeană comună, fondurile alocate şi eforturile enorme ale Consiliului European reprezintă un pas pozitiv înainte. Dar sunt departe de a fi tot ceea ce putem realiza – în industria militară, cooperarea între ţări, cooperare între armate şi tehnica necesară pentru acestea„, a mai spus premierul bulgar./ddaniela/atataru

www.novini.bg – 5 mai