Un avion utilitar a aterizat forţat

Un avion utilitar a aterizat forţat cu aproximativ o oră în urmă, în zona localităţii Băleni din judeţul Galaţi. Cele două persoane care se aflau la bord au ieşit singure din avion, au sunat la numărul unic de urgenţă 112 şi au comunicat că nu au răni grave. Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, un echipaj al Ambulanţei Galaţi şi o autospecială de stingere a incendiilor s-au deplasat spre zona în care a avut loc incidentul. Nu se cunosc până la această oră cauzele aterizării forţate, însă avionul a lovit remorca unui camion care se deplasa pe câmp, cauzând un incendiu într-un lan de grâu./rpatulea/fcostea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 iunie