Numărul autoturismelor noi înmatriculate în luna august, în România, a fost mai mult decât dublu faţă de aceeaşi lună a anului trecut

Numărul autoturismelor noi înmatriculate în luna august, în România, a fost mai mult decât dublu comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, potrivit Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile. În total au fost înmatriculate peste 28.000 de autoturisme noi, cu 140% mai mult decât luna similară a anului trecut. Totodată, în primele opt luni ale anului s-a ajuns la aproape 104.000 de înmatriculări, însemnând o creştere de peste 50% faţă de perioada similară din 2017. Şi în alte state din Uniunea Europeană, august a fost o lună de excepţie. În Spania, numărul înmatriculărilor a crescut cu 48%, în Olanda cu 42, în Franţa cu 40, iar în Germania cu 25%./ilixandru/lbadiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 septembrie