240.000 de persoane au participat, la Berlin, la un marş pentru o societate deschisă şi liberă şi împotriva rasismului şi a xenofobiei

240.000 de persoane au participat ieri, la Berlin, la un marş pentru o societate deschisă şi liberă şi împotriva rasismului şi a xenofobiei. Organizatorii au vrut, totodată, să tragă un semnal de alarmă privind soarta refugiaţilor care încearcă să ajungă în Europa traversând Marea Mediterană, mulţi dintre ei pierzându-şi viaţa într-o asemenea tentativă. Cu detalii, Arina Petrovici.
Reporter: Pe o lungime de şase kilometri, în centrul Berlinului, manifestanţii au mărşăluit purtând bannere şi baloane cu mesaje precum: „Solidaritate cu victimele violenţei extremei drepte, antisemite şi rasiste”. Au fost reprezentate şi partide politice, printre care Verzii şi Die Linke. Mii de oameni au demonstrat şi la Frankfurt, dar şi în 11 oraşe din landul Hesse, din sud-vestul Germaniei, pentru a avertiza în legătură cu riscul ascensiunii extremei drepte germane. În acest land vor avea loc alegeri parlamentare peste două săptămâni, iar partidul Alternativa pentru Germania are şanse mari de a intra în legislativul regional. Înaintea marşului din Berlin, ministrul de externe, Heiko Maas, a descris această demonstraţie drept un semnal important, afirmând că majoritatea germanilor susţin toleranţa şi deschiderea faţă de restul lumii şi că noul naţionalism nu va rezolva nicio problemă. Reuters aminteşte că retorica antiimigranţi şi sprijinul pentru partidul naţionalist Alternativa pentru Germania s-au intensificat în special după sosirea a peste un milion de refugiaţi în Germania, începând din 2015./fdoman/denisse

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (14 octombrie)