TÂRG DE SFINȚII MIHAIL ȘI GAVRIIL la Muzeul Național al Țăranului Român


Muzeul Țăranului marchează sfârșitul toamnei și ultimele zile de dulce înainte de intrarea în postul Crăciunului, invitându-și publicul la Târgul de Sfinții Mihail și Gavriil unde, timp de trei zile, de vineri, 2 până duminică, 4 ale lunii lui Brumarde la orele 10 de dimineață până la 6 seara, 60 de meșteri, anticari și artiști vin din toată țara cu tot ce au realizat ei mai minunat peste an. Vor fi de târguit: obiecte din ceramică, țăsături, icoane, podoabe, obiecte din lemn. În Târg, publicul va putea asista și la demonstrații de încondeiat ouă, cioplit în lemn, țesut și pictură pe sticlă.

 

De-ale gurii puteți târgui: miere, prăjituri, turtă dulce, plante de leac și țuică.

Vă invităm să regăsiți frumusețea și mărturia gesturilor în lucrurile meșteșugite deopotrivă de țărani, artizani și artiști.

 

Îngerii sunt duhurile slujitoare lui Dumnezeu. La început toți îngerii au fost buni și înțelepți. După încercarea la care i-a supus Dumnezeu, înainte de Facerea Lumii, o parte din ei, cei conduși de Lucifer, s-au răzvrătit. Atunci, spune Scriptura, a fost mare război în cer. Mihail și îngerii cei buni au învins, iar cei răi au fost aruncați din cer și au devenit demoni. Peste soborul îngerilor buni, Dumnezeu l-a rânduit, pe veci conducător, pe Arhanghelul Mihail.

În aceeași zi este sărbătorit și Arhanghelul Gavriil, îngerul tălmăcitor al viselor și vedeniilor. Gavriil vestește lui Ioachim și Anei nașterea Mariei, Maica Domnului, tot el descoperă preotului Zaharia nașterea și menirea lui Ioan Botezătorul, în fine, o anunță pe Fecioara Maria că-l va aduce pe lume pe Domnul Hristos.

(Irina Nicolau – Ghidul sărbătorilor românești)

Sinteză: Mariana Drăgoi