Câteva zeci de biologi, chimişti şi biochimişti au protestat în faţa Parlamentului, nemulţumiţi de modificarea coeficienţilor de salarizare şi de ierarhizare în funcţie de competenţe, transmite reporterul RRA, Daniela Mănuţă. Deşi ministrul sănătăţii a depus un proiect la Parlament prin care se prevede mărirea coeficientului, acesta nu a fost aprobat de Comisia de muncă, ci doar de cea de sănătate, a precizat la protest preşedinta organizaţiei de profil, Constanţa Popa. Ea a explicat că un biochimist câştigă mai puţin decât un medic sau chiar decât un asistent medical care lucrează într-un laborator:
Constanţa Popa: Este vorba de faptul că încadrarea noastră este sub cea a asistentului care este subordonatul nostru în fişa postului. Cred că suntem unica ţară din lume în care un subordonat are salariul mult mai mare decât tine şi în care medicul, colegul nostru de laborator, care are responsabilităţi identice în fişa postului, are salariul de trei ori mai mare decât noi.
Realizator: La manifestaţie a fost prezent şi preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer, Cezar Irimia, care s-a declarat alături de protestatari:
Cezar Irimia: Viaţa noastră depinde de ceea ce elaborează dumnealor ca analize, medicul ne prescrie tratamentul conform acestor analize, iar reuşita tratamentului depinde, în primul şi în primul rând, de ceea ce fac profesioniştii în laboratoare./ilixandru/schelaru

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (9 noiembrie)