Calendarul evenimentelor, 20 aprilie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Culte, Biserică

* Sâmbăta Sfântă, pentru creştinii de rit latin (romano-catolici). Biserica meditează în tăcere şi rugăciune pătimirea şi moartea lui Cristos şi nu celebrează în cursul zilei nici o acţiune liturgică. În schimb, noaptea are loc celebrarea solemnă a Vigiliei Pascale. Prin celebrarea din această Noapte Sfântă se exprimă trecerea de la moarte şi păcat la viaţa nouă, în Isus Cristos Înviat din morţi.

* Pelerinajul creştin-ortodox de Florii organizat în Bucureşti de Arhiepiscopia Bucureştilor, în ajunul praznicului împărătesc al Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile) – ora 16:15, de la Mănăstirea Radu Vodă, pe următorul traseu: bd. Mărăşeşti, bd. Dimitrie Cantemir, str. Bibescu Vodă, str. Şerban Vodă (cu oprire la Catedrala mitropolitană Sfântul Spiridon – Nou), str. Principatele Unite, str. Ienăchiţă Văcărescu, str. Sfânta Ecaterina (cu oprire la biserica Sfânta Ecaterina, paraclisul Facultăţii de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul), str. Bibescu Vodă, Colina Bucuriei şi se va încheia la Catedrala Patriarhală (în jurul orei 17:45), unde pelerinii vor fi întâmpinaţi de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care va sfinţi icoana praznicului „Intrării Domnului în Ierusalim”, va rosti rugăciunea de binecuvântare a pelerinilor şi va rosti un cuvânt de învăţătură

– Organizaţii internaţionale

* Are loc un media briefing pe tema participarii copiilor în deciziile care le afecteaza viaţa. Promovarea consultarii și participării copiilor reprezintă o prioritate a României în contextul deţinerii Președinţiei la Consiliul Uniunii Europene – ora 10:30, la sediul UNICEF în România, Bd. Primăverii, nr 48A, Sector 1. Pe durata mandatului Romaniei este elaborată „Declaraţia de la București a Copiilor din UE’”, un document cadru care va pune bazele mecanismelor prin care opinia copiilor va deveni o componentă constantă a proceselor decizionale la nivel european în problemele care îi vizează. Participă membrii ai Boardului Copiilor din România, inclusiv cei patru Ambasadori la Uniunea Europeană, Pieter Bult, Reprezentantul UNICEF în Romania, şi Cristina Cuculas, Reprezentanta Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie

– Social

* Marşul Bicicliştilor, cu adunarea participanţilor – ora 14:30, intrarea din Piaţa „Charles de Gaules” a Parcului Herăstrău; plecarea în coloană – ora 15:30. Evenimentul se adresează celor nemulţumiţi de modul în care este administrată Capitala

* Evenimentul „Imaginea de Sine Pozitivă Pentru Adolescenţi” dedicat tinerilor cu vârsta între 12 şi 18 ani şi organizate de Iniţiativa Globală pentru Tineret – ora 16:30, la Biblioteca Centrală Universitară Carol I

– Mediu:

* „Schimbările climatice: Cauze, efecte și soluţii” – ora 9:30, la Nod makerspace, Splaiul Unirii nr.160. Organizat pentru a marca Ziua Pământului, evenimentul reunește specialiști din diverse domenii, de la climatologi și energeticieni, la economiști și politologi, care vor discuta despre felul în care schimbările climatice afectează societatea, dar și despre măsurile care se pot lua la nivel personal și instituțional. Evenimentul este organizat de ASUR – Asociația Secular-Umanistă din România și AUR – Asociația Umanistă Română, cu sprijinul Human-Etisk Forbund din Norvegia

– Istorie

* Valea Călugărească, jud.Prahova: Muzeul „Crama 1777”, secţie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova organizează matineul muzeal „590 de ani de atestare documentară a localităţii Valea Călugărească” – ora 10:30, la sediul său din comuna Valea Călugărească, str. Valea Largă nr. 139A

– Cultură

* În cadrul manifestărilor organizate de Liga Aeriană Română, EUROAVIA București, Muzeul Național al Aviației Române și Asociația AeROHistoria sub genericul ”Doru Davidovici — borna kilometrul-zero pentru generații”, astăzi are loc expoziția temporară & întâlnirea omagială „In memoriam Doru Davidovici” – ora 10:30 – Muzeul Național al Aviației, Str. Fabrica de Glucoză nr. 2-4. De la ora 17:00 are loc proiecția specială a filmului „Destinația Mahmudia”, urmată de discuţii – Cinemateca „Eforie”, Str. Eforie nr 2

* Primăria Municipiului București prin Teatrul de Animație Țăndărică, organizează cea de-a 5-a ediție a Festivalului „Țăndărică Altfel”, un maraton al evenimentelor culturale, sociale și educative, dedicate celor mici – ora 11:00, la Sala Ţăndărică (20 – 26 apr.). Programul festivalului va cuprinde, pe lângă foarte multe spectacole, atelierele de jocuri teatrale și construcție de marionete care îi introduc pe copii în culisele teatrului, oferindu-le ocazia să vadă ce pași trebuie urmați pentru a realiza un spectacol de animație

* Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” invită, în perioada 20 – 21 aprilie, la evenimentul cultural „Vin Floriile cu soare şi soarele cu Florii”. Sărbătoarea Floriilor oferă publicului vizitator întâlnirea cu tradiţiile specifice sărbătorilor pascale în cadrul unui program ce cuprinde muzică, dans şi poezie. Compania de Teatru „Civic Art” prezintă spectacolul de muzică bisericească cuvânt de învăţătură creştin-ortodoxă și muzică tradiţională românească intitulat „Cuvântul vindecător” care este menit să cinstească personalităţile satului românesc – preotul, învăţătorul şi primarul. Grupul psaltic “AGHIOS” condus de Cosmin Olaru îi va avea alături pe tinerii instrumentişti Denis Gagiu (nai), Matei Alexandru ( cobză), Raluca Ardeleanu (vioara) cărora li se vor alătura actorii Cristina Moldoveanu, Marian Ciripan şi soprana Rodica Anghelescu

* Tenorul grec, Mario Frangoulis, cântă în premieră în România la Sala Palatului, într-un concert extraordinar alături de Orchestra Simfonică București – ora 20:00. Din concert nu vor lipsi piese celebre precum Hijo de la Luna, Nights in White Satin (Notte di Luce) sau Vincero Perdero

* Istanbul: Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul lansează o antologie de poezie contemporană românească bilingvă – „Șiir Evreni – Yașayan Romanyalı Şairler Seçkisi/ Universul poeziei – din creația poeților români în viață –  ora 13:30, la sediul ICR Istanbul. Din România, vor fi prezenți criticii literari Nicolae Georgescu și Victor Atanasiu, alături de poeții Maria Mona Vâlceanu, Vilia Banța, Emilia Dănescu, Georgia Miculescu și Marian Ilie. Partenerul Institutului Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul este Editura turcă USAR. Duminică, 21 aprilie are loc o altă întâlnire – ora 14:30, la sala de spectacole Istanbulimpro (https://www.istanbulimpro.com/) din Kadıköy

– Sport

* Rouen, Franţa: Semifinala Fed Cup, România – Franţa (20 – 21 apr.)

– S-a întâmplat într-o zi de 20 aprilie

* Se împlinesc 220 de ani (1799) de când, la Weimar, avea loc premiera poemului dramatic „Moartea lui Wallenstein”, de Friedrich Schiller

* Acum 178 de ani (1841) primul roman poliţist din lume „Crimele din Rue Morgue”, scris de Edgar Allan Poe (1809 – 1849), a văzut lumina tiparului. Din momentul publicării sale, romanul a schimbat, în opinia biografului Jeffrey Meyers, “istoria literaturii mondiale”. Primul detectiv fictiv este C. Auguste Dupin, personajul central al romanului. Detectiv de ocazie, acesta este prototipul de la care a pornit creionarea celebrelor personajelor Sherlock Holmes (al lui Arthur Conan Doyle) şi Hercule Poirot (rodul imaginaţiei Agathei Christie)

* Cu 106 ani în urmă (1913) Parlamentul României a votat prima lege privind înfiinţarea şi organizarea aeronauticii militare ca armă de sine stătătoare (sancţionată de regele Carol I la 30 aprilie) (20.IV / 3.V)

* Acum 86 de ani (1933) la Radiodifuziunea Română, avea loc prima retransmisie internaţională: spectacolul susţinut la Sofia (Bulgaria) de corul „Cântarea României”, sub bagheta dirijorului Mihai Botez

* Se împlinesc 60 de ani (1959) de când a fost adoptată, la Strasbourg, Convenţia europeană de asistenţă judiciară în materie penală (ratificată de România prin Legea 236/1998)

* Acum 27 de ani (1992) avea loc inaugurarea Expoziţiei Universale „Expo ’92 Sevilla”, desfăşurată sub deviza „Era descoperirilor”, la care au participat cu pavilioane naţionale peste 100 de state, printre care şi România. Expoziţia s-a încheiat la 12.X.1992, când s-au aniversat 500 de ani de la descoperirea Americii de către Cristofor Columb

Aniversări – Comemorări

– Sf. Ierarh Teotim, episcopul Tomisului; Sâmbăta lui Lazăr – Pomenirea morţilor (Calendarul Creştin-Ortodox 2019)

– Sâmbăta sfântă (Calendarul Romano-Catolic 2019)

– 20-27: Pesah, sărbătoare mozaică (a început în seara zilei de 19 aprilie, după asfinţitul soarelui)

– 1893, 20.IV/2.V: A murit George Bariţ(iu), om politic, publicist şi istoric; întemeietorul presei româneşti din Transilvania („Gazeta de Transilvania” şi „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”); unul dintre conducătorii Revoluţiei de la 1848 din Transilvania; membru fondator al societăţii ASTRA; membru fondator al Societăţii Academice Române, preşedinte al acestui for (martie-aprilie 1893) (n. 1812). NOTĂ: Dicţionarul Membrii Academiei Române (1866-2003) dă ca dată a morţii stilul nou – 2 mai 1893

– 1908: S-a născut Nicolae Lascu (numele la naştere: Laslo), istoric al literaturii antice şi traducător; în studiile sale a încercat să stabilească vechimea, amploarea şi intensitatea influenţelor clasiciste în operele scriitorilor români; a urmărit, de asemenea, viaţa şi destinul literar al lui Ovidiu, poetul latin exilat la Tomis (m. 1988)

– 1922: S-a născut compozitorul şi dirijorul Vasile Timiş (m. 2014)

– 1943: S-a născut Dan Horia Mazilu, istoric literar (considerat unul dintre specialiştii cei mai profunzi ai formelor şi dinamicii literaturii române vechi), scriitor, traducător; membru corespondent al Academiei Române din 2001 (fost director general al Bibliotecii Academiei) (m. 2008)

– 1952: A murit filosoful Grigore Tăuşan; lucrări de istoria filosofiei şi de etică; membru de onoare al Academiei Române din 1939 (n. 1874)

– 1968: A murit Adrian Maniu, poet, dramaturg şi publicist; între anii 1930 şi 1933 a fost director de programe la Radio Bucureşti; a fost şi unul dintre primii (şi cei mai activi) conferenţiari ai „Universităţii Radio”, care a debutat în 1930; membru corespondent al Academiei Române din 1933 (n. 1891)

– 1989: A murit locotenent-colonelul aviator Doru Davidovici, poet şi prozator de origine evreiască; în anii ’80 ai secolului XX, a fost unul dintre cei mai îndrăgiţi scriitori de ficţiune din România (n. 1945) – 30 de ani

– 1997: A murit folcloristul, etnomuzicologul, dirijorul şi profesorul Tiberiu Alexandru; creatorul organologiei muzicale populare moderne româneşti (n. 1914)

– 2002: A murit solistul de muzică populară Drăgan Muntean (n. 1955)

– 2008: A murit (la Paris) Monica Lovinescu, critic literar, eseist şi traducător; fiica criticului literar Eugen Lovinescu; în 1947 a plecat cu o bursă a Guvernului francez la Paris, unde a cerut azil politic în primele zile ale anului următor; începând din 1962 a colaborat la postul de radio „Europa Liberă”, unde a realizat emisiunile „Teze şi antiteze la Paris” şi „Actualitatea culturală”, pentru care a scris cronici literare despre literatura română, devenind, alături de soţul său, Virgil Ierunca, una dintre vocile cele mai autorizate ale criticii literare româneşti, prin intermediul unei activităţi critice aparte, cea radiofonică (n. 1923)

EVENIMENTE EXTERNE

 – Cetatea Vatican: Papa Francisc prezidează celebrarea Vigiliei Pascale – ora 21:30 (ora României), în Bazilica Sf. Petru din Vatican

– SUA: Trupa Rolling Stone începe turneul american No Filter (20 apr.-21 iun.)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Limbii Chineze” se marchează pentru a sublinia contribuţia limbii și literaturii chineze în cultura lumii, pentru promovarea multilingvismului, a diversității culturale şi utilizării egale a celor şase limbi oficiale ale ONU. Celebrarea zilei a fost stabilită de UNESCO în 2011, în perioada Guyu/Guyu („Ploile cerealelor”), a şasea dintre cele 24 de perioade solare create din timpuri străvechi pentru ghidarea activităţilor agricole, care corespunde datei de 20 aprilie în calendarul gregorian. Această zi aduce şi un omagiu personajului mitologic chinez Cangjie, care a inventat caracterele chinezeşti în urmă cu circa 5000 de ani; se spune că ar fi fost istoricul oficial al Împăratului Galben

– „Ziua Mondială a Circului”; marcată din 2010, în cea de-a treia sâmbătă a lunii aprilie, de Federaţia Mondială a Circului, sub înaltul patronaj al preşedintelui onorific al acesteia, prinţesa Stephanie de Monaco

– „Ziua Internaţională a Presei Libere”; aceasta este marcată începând din anul 1991, la iniţiativa Organizaţiei „Reporteri fără frontiere”. NOTĂ: Pe 3 mai este „Ziua mondială a libertăţii presei”, hotărâtă de Adunarea Generală a ONU, în anul 1993, la propunerea Conferinţei generale a UNESCO din 15.X.1991; marchează semnarea, la 3.V.1991, a „Declaraţiei de la Windhoek” (Africa de Sud), care sublinia că „o presă liberă, pluralistă şi independentă este o componentă esenţială a oricărei societăţi democratice”

– 1808: S-a născut Louis-Napoléon Bonaparte (nepot de frate al împăratului Napoleon I), primul preşedinte al celei de-a 2-a Republici Franceze (1848-1852); în decembrie 1852, în urma unei lovituri de stat, s-a proclamat împărat al Franţei, sub numele Napoleon al III-lea; în prima parte a domniei a promovat o politică autoritară; după 1860 a acordat unele libertăţi democratice; detronat în 1870 (m. 1873, în exil, în Anglia)

– 1809: S-a născut fizicianul scoţian James David Forbes; cercetări în domeniile seismologiei şi glaciologiei (m. 1868) – 210 ani

– 1840: S-a născut Odilon Redon, pictor şi gravor francez, unul dintre reprezentanţii simbolismului (m. 1916)

– 1881: S-a născut compozitorul rus Nikolai Miaskovski (m. 1950). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii şi stilul vechi – 8 aprilie 1881

– 1889: S-a născut Adolf Hitler (numele real: Schicklgruber), om politic german; şeful Partidului Naţional-Socialist al Muncitorilor Germani (din 1920); cancelar (din ianuarie 1933) şi conducător (Führer) al statului german (din august 1934); creatorul doctrinei naţional-socialiste (în lucrarea „Mein Kampf”), întemeiate pe pangermanism şi rasism; a instaurat dictatura în Germania, promovând o politică externă agresivă, revanşardă, care a dus la declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial (m. 1945) – 130 de ani

– 1893: S-a născut Joan Miró, pictor, grafician, sculptor şi ceramist spaniol (m. 1983)

– 1908: S-a născut Lionel Hampton, interpret american de jazz, percuţionist, vibrafonist şi compozitor; figură marcantă a epocii big band–urilor de jazz (m. 2002)

– 1919: A murit geologul american George Ferdinand Becker; contribuţii importante la studierea structurii Pământului (n. 1847) – 100 de ani

– 1941: S-a născut actorul american de film Ryan O’Neal (născut Charles Patrick Ryan O’Neal, Jr.)

– 1943: S-a născut dirijorul englez Sir John Eliot Gardiner

– 1949: S-a născut (în Anglia) actriţa americană de film Veronica Cartwright – 70 de ani

– 1949: S-a născut actriţa americană de film Jessica Lange – 70 de ani

– 1982: A murit Archibald MacLeish, poet şi prozator american (n. 1892)

– 1992: A murit comicul englez Benny Hill (nume real: Alfred Hawthorn Hill) (n. 1924)

– 1995: A murit scriitorul Milovan Djilas, scriitor şi om politic muntenegrean; alături de Iosip Broz Tito, a condus rezistenţa antigermană în timpul celui de-al doilea război mondial; importante funcţii de partid şi de stat în Iugoslavia; devenind unul dintre cei mai înverşunaţi oponenţi ai lui Tito, este acuzat, în 1954, de revizionism şi „deviaţionism burghez” şi demisionează din partid; arestat şi deţinut (1956-1961; 1962-1966); reabilitat în 1989 (n. 1911)

– 2001: A murit, în timpul unui concert susţinut la Deutsch e Oper de Berlin, în urma unui atac de cord, dirijorul italian Giuseppe Sinopoli (n. 1946)

– 2002: A murit cântăreţul american Alan Dale (n. 1925)

– 2013: A murit actriţa şi cântăreaţa canadiană Deanna Durbin (numele real: Edna Mae Durbin) (n. 1921). NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a morţii 30 aprilie 2013

– 2016: A murit regizorul britanic Guy Hamilton (n. 1922)