Actriţa Ilinca Tomoroveanu a fost înmormântată

Actriţa Ilinca Tomoroveanu, care s-a stins din viaţă joi, la vârsta de 77 de ani, a fost înmormântată astăzi la Cimitirul Bellu din Capitală. Sicriul cu trupul neînsufleţit al artistei a fost depus de dimineaţă, timp de trei ore, la Sala Studio a Teatrului Naţional „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti, teatru pe scena căruia Ilinca Tomoroveanu a jucat încă de la debut, din 1964, şi unde, în ultimii ani, a fost director artistic. Actorul Ion Caramitru, regizorul Dan Puican, dramaturgul Radu F. Alexandru au evocat personalitatea Ilincăi Tomoroveanu, au vorbit despre talentul, cariera, distincţia şi căldura ei sufletească. Numeroşi colegi de scenă au venit la Teatrul Naţional pentru a-i aduce un ultim omagiu artistei; printre ei: Dorina Lazăr, Mariana Mihuţ, Adela Mărculescu, Rodica Mandache, Constantin Dinulescu, Costel Constantin./gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 mai