USR se reuneşte în congres, pentru a-şi desemna candidatul la alegerile prezidenţiale

Uniunea Salvaţi România se reuneşte astăzi în congres, la Bucureşti, pentru a-şi desemna candidatul la alegerile prezidenţiale şi pentru o serie de modificări la statut. Patru membri ai USR s-au înscris în această competiţie internă, după cum transmite Alina Bordeiaşu:

Reporter: În competiția internă pentru desemnarea candidatului USR la prezidențiale s-au înscris președintele partidului, Dan Barna, senatorul Mihai Goțiu și alți doi membri ai formațiunii: Dumitru Stanca și Dragoș Dinulescu.

În ultimele două săptămâni, aceștia au fost în turneu prin filialele județene, pentru a-i convinge pe membrii USR să le acorde votul. La congresul din capitală vor fi prezenţi aproximativ 500 de delegați, care vor adopta și câteva modificări la statutul partidului, între care și cea referitoare la alegerea președintelui USR prin votul tuturor membrilor de partid.

Liderul USR, Dan Barna, spunea că acordul cu Plus merge mai departe și cel mai probabil, la alegerile prezidențiale din luna noiembrie, alianța USR-Plus se va prezenta cu un tandem președinte-premier./dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 iulie