THIS IS MONEY: Curtea Constituţională a României respinge modificările Codului Penal

Curtea Constituţională a României a respins, luni, modificările Codului Penal, făcute de social-democraţii aflaţi la guvernare, modificări care ar fi dus la oprirea multor cazuri anticorupţie, într-una dintre cele mai corupte ţări din Uniunea Europeană.

Decizia survine într-un moment delicat, după ce românii au ieşit sâmbătă să protesteze, în stradă, înfuriaţi de răspunsul lent al autorităţilor la uciderea a două adolescente.

Protestatarii au susţinut că modul aparent greşit în care au fost gestionate cazurile de omor arată că schimbările aduse legislaţiei judiciare au slăbit nu doar cazurile anticorupţie, ci şi capacitatea statului de a lupta împotriva unei mai largi game de infracţiuni.

Curtea Constituţională a respins pentru a doua oară modificările aduse Codului Penal de coaliţia de guvernare a social-democraţilor şi a partenerului lor junior, partidul ALDE.

Amendamentele includ reducerea termenelor de prescripţie ale unor infracţiuni, o măsură care ar închide automat o serie de cazuri, scurtând termenele de detenţie şi dezincriminând neglijenţa în serviciu.

Iniţial, coaliţia de guvernare a revizuit codurile anul trecut, atrăgând avertismente din partea Comisiei Europene, care a spus că modificările propuse reprezintă o răsturnare a unui deceniu de reforme democratice şi de piaţă.

De când a preluat putererea, la sfârşitul anului 2016, guvernul a făcut o serie de schimbări juridice şi de personal, care sunt văzute ca ameninţări la adresa independenţei justiţiei şi care au provocat îngrijorare în UE, la Departamentul de Stat al SUA şi în rândul miilor de magistraţi locali.

Curtea Constituţională urmează să publice motivarea deciziei sale de luni. Proiectele de lege se vor întoarce în Parlament, care trebuie să le pună în acord cu decizia Curţii.

Comisia de la Veneţia, organismul consultativ pe probleme constituţionale al Consiliului Europei, principalul organism al continentului de monitorizare a respectării drepturilor omului, a recomandat anterior retragerea în totalitate a celor două legi.

Autor: Luiza Ilie

https://www.thisismoney.co.uk/wires/reuters/article-7297429/Romanias-court-overturns-criminal-code-changes.html

Traducerea: Cristina Zaharia

THIS IS MONEY (Marea Britanie) – 29 iulie 2019 – (Reuters)