Judecătorii au publicat motivarea condamnării fostului președinte al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea

Fostul lider PSD, Liviu Dragnea, a primit pedeapsa minimă în dosarul angajărilor fictive la Protecția Copilului Teleorman, pentru că au trecut 11 ani între comiterea faptei și pronunțarea sentinței definitive, au precizat, între altele, judecătorii Instanței Supreme în motivarea condamnării fostului președinte al Camerei Deputaților.
Reporter: Diana Surdu – Patru judecătoare din completul de cinci au fost pentru condamnare, în timp ce a cincea a considerat că dosarul ar fi trebuit rejudecat. Magistrații arată că pedeapsa stabilită de prima instanță lui Liviu Dragnea a fost orientată spre minimul legal, în raport cu gradul de pericol social concret al faptei comise, circumstanțele factuale, modalitatea de comitere agravată de calitatea funcției, respectiv președinte al Consiliul Județean Teleorman, afectându-se încrederea funcționarilor publici în raporturile de serviciu şi în cele interinstituționale. Instanţa consideră că trei ani și șase luni este un cuantum suficient și proporțional în raport cu circumstanțele reale și personale ale lui Liviu Dragnea și se asigură scopurile pedepsei: de coerciție, prevenție și cel educativ, dându-i posibilitatea inculpatului la o schimbare de atitudine și raportare la valorile sociale afectate prin fapta comisă, neimpunându-se majorarea acesteia./csimion/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 octombrie)