Manipularea mass-mediei din Balcanii de Vest de către guvernul maghiar este subiect de discuție în parlamentului European

Grupurile parlamentare socialiste şi liberale din Parlamentul European (PE) au iniţiat o dezbatere în plenul legislativului european având ca obiect intervenţiile unor oameni de afaceri maghiari – apropiaţi ai guvernului de la Budapesta – în presa din Macedonia de Nord şi Slovenia – a aflat cotidianul maghiar Népszava.

Dezbaterea a fost propusă iniţial de patru eurodeputaţi socialişti: Piri Kati din Olanda, Tanja Fajon din Slovenia, Tonino Picula din Croaţia şi Andreas Schieder din Austria. Ulterior, acestora li s-au alăturat partidele liberale şi verzii, însă Partidul Popular European (EPP) – în care calitatea de membru al partidului de guvernământ maghiar Fidesz este suspendată – nu sprijină ideea dezbaterii. Biroul Permanent al Parlamentului European azi ar trebui să ia o decizie dacă va pune pe ordinea de zi săptămâna viitoare acest subiect. Momentan nu se cunoaște cu certitudine dacă săptămâna viitoare va avea loc sau nu întrunirea parlamentului, având în vedere că din cauza epidemiei provocate de infecţia cu coronavirus este posibil ca programul PE să fie anulat.

Iniţiatorii dezbaterii în expunerea de motive invocă un articol al portalului de investigaţii jurnalistice Necenzurirano din Slovenia, care prezintă în detaliu modul în care întreprinzători maghiari apropiaţi de Fidesz intervin în relaţiile politice ale statelor din Balcanii de Vest. Aceştia acordă sprijin material şi de altă natură prietenilor premierului maghiar Orbán Viktor. Cei patru – pe baza informaţiilor publicate de portal – consideră că există dovezi suficient de credibile care demonstrează că scopul manipulărilor maghiare este ca actualul prim-ministru al Macedoniei de Nord, Zoran Zaev să piardă alegerile parlamentare care vor avea loc în viitorul apropiat, zădărnicirea unui acord între Grecia şi Macedonia de Nord, care este o condiţie a integrării ţării în NATO şi sprijinirea fostului partid de guvernământ VMRO-DPMNE, condus de Nicola Gruevski să recâştige puterea. După cum v-am informat Gruevski – care în Macedonia de Nord era cercetat într-un caz de corupţie – a primit azil politic în Ungaria, după ce autorităţile maghiare l-au ajutat să ajungă la Budapesta. Eurodeputaţii și-au mai argumentat cererea prin faptul că firmele care au legături strânse cu Orbán Viktor l-au sprijinit prin mass-media cu sume mari pe Janez Janša, care recent a fost numit în fruntea guvernului sloven. În expunerea de motive este citată şi opinia Uniunii Ziariştilor Sloveni, care spune că firmele de presă cumpărate de întreprinzători maghiari duc o campanie agresivă de denigrare împotriva unor politicieni şi periclitează libertatea presei şi democraţia. Iniţiatorii aşteaptă un răspuns la întrebarea: ce face Comisia Europeană (CE) ca ţările membre să nu intervină în procesele democratice ale ţărilor candidate la calitatea de membru al Uniunii Europene? Totodată vor să ştie dacă CE va cere sau nu explicaţii de la guvernul maghiar față de cele întâmplate. Eurodeputata Piri Kati a declarat pentru Népszava că ar aştepta cu interes la aceste întrebări şi răspunsul comisarului pentru vecinătate şi extindere, Várhelyi Olivér.

Guvernul maghiar este prezent de multă vreme şi pe piaţa media din România. Intervenţia guvernului din ţara vecină se manifestă prin mai multe moduri. În anul 2017 a avut loc o „purificare” a presei maghiare din România. Publicaţia Erdélyi Riport a fost închisă şi mai mulţi jurnalişti incomozi au fost concediaţi. Mai mulţi analişti opinau atunci că acţiunea a avut loc la presiunea guvernului maghiar prin UDMR, care finanţa indirect organele de presă în cauză. Paralel cu această acţiune, oameni de afaceri şi instituţii media din Ungaria, care erau prietenoase cu guvernul maghiar, au cumpărat o serie de portaluri şi posturi de radio din Transilvania. Guvernul de la Budapesta a alocat sume din ce în ce mai mari pentru a influenţa media maghiară din Transilvania. Astfel, potrivit informaţiilor portalului Balcan Insight, la finele anului 2017 şi la începutul anului 2019 Asociaţia Erdélyi Médiatér (Spaţiul Media) a primit în două tranşe suma de 10,5 milioane de euro. Banii proveneau de la statul maghiar. Din aceşti bani Asociaţia Erdélyi Médiatér a cumpărat cele mai importante ziare de limba maghiară, mai multe reviste, posturi de radio şi de televiziune, precum şi cel mai important portal din secuime, Székelyhon.

Székely Ervin, Rador