Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a fost găsit pozitiv la testul pentru COVID-19

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a fost atestat pentru COVID-19, iar rezultatul testului este pozitiv. Liderul local a fost internat aseară la Spitalul Județean Suceava. El a declarat că este optimist și că are încredere în medicii care îl vor ajuta să se trateze.
La Spitalul Județean Suceava mai funcționează doar Secția de Boli Infecțioase. Procurorii au deschis dosar penal in rem pentru zădărnicirea combaterii bolilor și abuz în serviciu, după ce conducerea unității medicale le-a cerut unor persoane care au fost confirmate cu COVID-19 să vină la serviciu. Consecința a fost
contaminarea a 52 de persoane, iar cinci dintre pacienții internați în ultimele zile în spital au murit./atataru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 martie)