Guvernul Ungariei decretează restricţii de deplasare stricte

Realizator: Locuitorii Ungariei care nu respectă restricţiile de deplasare în afara locuinţelor vor fi pasibili de sancţiuni cuprinse între 14 şi 1.400 de euro – conform unui decret al guvernului de la Budapesta.
Reporter: Emil Groza – Potrivit decretului publicat astăzi în gazeta oficială a statului ungar, pentru nerespectarea restricţiilor privind deplasările în afara locuinţelor, care vor fi în vigoare în perioada 28 martie – 11 aprilie, vor putea fi aplicate sancţiuni contravenţionale cuprinse între 5.000 şi 500.000 de forinţi. În baza decretului se va putea părăsi locuinţa doar din motive întemeiate, cum ar fi pentru deplasarea la locul de muncă şi desfăşurarea de activităţi economice, agricole ori forestiere sau pentru cumpărături. Va fi permisă deplasarea şi la unităţi de asistenţă medicală, vor putea fi desfăşurate şi activităţi sportive individuale în aer liber şi vor putea fi scoase la plimbare şi animalele de companie./rpatulea/cvanatoru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (27 martie)