Reacţii ale preşedintelui României şi ale preşedintelui CCR faţă de decizia CEDO în cazul Laurei Codruţa Kövesi

Atât șeful statului, cât și președintele Curții Constituționale au reacționat la aflarea deciziei CEDO. Un punct de vedere a venit și din partea Consiliului Superior al Magistraturii. Cu detalii redactorul nostru, Alina Bordeiaşu.
Reporter: În opinia președintelui Klaus Iohannis, decizia CEDO în cazul Kövesi și este fără precedent. Şeful statului spune că CCR, a cărei credibilitate este acum și mai puternic zdruncinată, are obligația de a revizui de îndată nu numai hotărârea legată de revocare, ci şi toate deciziile luate pe baza unor simple declarații politice. Klaus Iohannis susține că hotărârea CEDO demonstrează încă o dată cât de necesară este o reformă la nivel constituțional a acestei instituții. În schimb, președintele Curții Constituționale, Valer Dorneanu, consideră că în decizia CEDO există o critică indirectă la adresa instituției, care nu a fost audiată și nu a primit dreptul la apărare. Valer Dorneanu a precizat pentru postul nostru de radio că hotărârea Curții a fost de a-l obliga pe președintele Klaus Iohannis să semneze decretul de revocare, pe baza raportului întocmit, la vremea respectivă, de ministrul justiției Tudorel Toader. Președintele CCR mai spune că a fost vorba de un conflict între două instituții ale statului, în care Laura Codruța Kövesi nu era parte. Procurorii CSM consideră că decizia de revocare a fostei șefe DNA a încălcat câteva drepturi fundamentale protejate de CEDO, motiv pentru care cer modificare urgenta a legislației naționale. În acest sens, CSM vrea ca rolul Secției pentru procurori să fie consolidat, când vine vorba de numirea și revocarea procurorilor din Ministerul Public, iar autoritatea ministrului justiției asupra procurorilor să nu poată aduce atingere principiului independenței acestora.#HUN/denisse
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 mai)