Proiectul de lege care va reglementa starea de alertă începând cu 15 mai se află pe ordinea de zi a Senatului

Proiectul de lege care va reglementa starea de alertă începând cu 15 mai se află astăzi pe ordinea de zi a Senatului. Documentul elaborat de Guvern ar urma să fie dezbătut și aprobat în procedură de urgență, așa cum a solicitat executivul. Măsurile incluse în proiect vizează activitatea comercială și de servicii, situația sanitară, relațiile de muncă sau activitatea cultelor religioase, dar și regimul amenzilor. Legea instituie obligativitatea purtării măștii în spațiile închise și transportul în comun. Reporterul nostru Andrei Șerban are detalii.

Reporter: Șeful Cancelariei, Ionel Dancă, a precizat că va fi permisă comercializarea produselor alimentare și a băuturilor care nu presupune rămânerea clienților în spațiile agenților economici. Pe perioada stării de alertă va fi permisă vânzarea produselor electrice și electrocasnice, dacă operatorii economici asigură livrarea acestora la domiciliu. Ionel Dancă a prezentat și condițiile în care vor funcționa operatorii economici din centrele comerciale.

Ionel Dancă: Este permisă activitatea desfășurată de operatorii economici din centrele comerciale care au accesul asigurat direct din exteriorul incintei și este întreruptă comunicarea cu restul complexului. Sunt prevăzute câteva excepții, precum cele legate de îngrijire personală, curățătorie, cabinete stomatologice, optică medicală și altele.
Reporter: Ionel Dancă a reamintit că, pe durata stării de alertă, va fi obligatorie purtarea măștilor de protecție în spațiile închise, comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă./lalexandrescu/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 mai