Ambuteiaj la punctele de trecere a frontierei de la Csanádpalota şi Nagylak

La punctele de trecere a frontierei de la Csanádpalota şi Nagylak s-a creat ambuteiaj sâmbătă dimineaţă, în ambele sensuri de circulaţie – a comunicat Poliţia ungară pe site-ul propriu. Autocamioanele care circulă spre România aşteaptă la frontieră cinci ore, în timp ce timpul de aşteptare al camioanelor care sosesc în Ungaria este de două ore. Conform datelor publicate de Útinform (Informaţii trafic), coada de autocamioane pe sensul de ieşire din Ungaria, pe autostrada M43, la punctul de trecere a frontierei de la Csanádpalota, este de 11 kilometri. La punctul de trecere a frontierei de la Nagylak, în direcţia de mers spre România, timpul de aşteptare pentru autoturisme este de opt ore, iar pe partea de intrare în Ungaria, şoferii de autoturisme aşteaptă şase ore. Începând cu data de 2 aprilie, la punctul de trecere a frontierei de la Csanádpalota au fost impuse o serie de restricţii, între care, aceea că circulaţia autoturismelor a fost deviată spre punctul de trecere a frontierei de la Nagylak, pe sensul de mers înspre România, în timp ce pe autostradă, la ieşirea din Ungaria, circulă camioanele.(MTI – 16 mai)/lendrefy/sdm2