Legea privind starea de alertă a intrat în vigoare

Cei care nu respectă obligația de a purta o mască de protecție, care să le acopere gura și nasul, în spațiile închise sau în transportul în comun pot fi amendați, iar toți cei care intră în țară trebuie să stea în carantină sau izolare – sunt unele dintre măsurile de limitare a răspândirii noului coronavirus. Hotărârea de guvern, prin care este declarată starea de alertă pentru 30 de zile, adoptată ieri de executiv, a intrat în vigoare după ce a fost publicată în Monitorul Oficial.
Reporter: Petruța Obrejan – Premierul Ludovic Orban atrăgea atenția membrilor executivului că în următoarele 30 de zile toate instituțiile statului trebuie să fie mobilizate la maximum, astfel încât regulile și măsurile prevăzute în cele trei anexe ale Hotărârii de Guvern privind declararea stării de alertă să fie respectate întru totul. Astfel, în spațiile publice închise, în cele comerciale, la locul de muncă, dar și în mijloacele de transport s-a decis obligativitatea purtării măștii de protecție. De asemenea, toate persoanele care vin în România vor intra în carantină sau izolare timp de 14 zile. Pe de altă parte, prin hotărârea de guvern amintită sunt interzise, pe perioada stării de alertă, mitingurile, demonstrațiile, procesiunile sau concertele. În ceea ce privește aplicare amenzilor, șeful executivului a afirmat că acestea vor fi aplicate doar celor care nu respectă legea, pentru că acest virus creează riscuri majore pentru populație.
Realizator: Documentul merge acum la Parlament care are la dispoziție cinci zile pentru a-l supune votului. Legislativul poate încuviința măsură integral sau cu modificări.#HUN/eradu/atataru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI  – 19 mai