Se împlinesc 66 de ani de la inaugurarea primului pod peste Dunăre dintre România şi Bulgaria

Şoferii de autoturisme care trec astăzi podul peste Dunăre, în sensul Giurgiu – Ruse, nu vor achita tariful de trecere. Asta, deoarce astăzi se împlinesc 66 de ani de la inaugurarea primului pod peste Dunăre dintre România şi Bulgaria, iar pentru intrarea în Bulgaria nu se plăteşte taxa de 3 euro. Este un pod combinat, rutier şi feroviar, cu o secţiune de mijloc, care se poate ridica – spune inginerul Ionuţ Răcănel, conferenţiar la Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti.
Ionuţ Răcănel: Lung de aproximativ 2.300 de metri, podul are 37 de deschideri, pentru că sunt viaducte de acces de pe fiecare mal, există o simetrie a podului în raport cu axul Dunării, pe care o traversează. Ceea ce este important sunt şi valorile deschiderilor, pentru că podul are patru deschideri /…/ de 160 de metri. Şi de asemenea, un fapt inedit şi de utilitate foarte mare pentru traficul pe Dunăre: podul are o deschidere centrală de 86 de metri, care este mobilă. Deci, această deschidere poate fi liftată şi este funcţională şi astăzi./eendrefy/sdm2/dstanesc

RRA – 20 iunie