Cod galben de vreme instabilă

Meteorologii au instituit și astăzi un cod galben de vreme instabilă cu averse descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină. Avertizare intră în vigoare la ora 12:00, este valabilă până diseară la ora 20:00 și se referă la zona Carpaților Orientali, la cea mai mare parte a Dobrogei, la sudul Moldovei și la estul Munteniei. În restul teritoriului avem caniculă mai întâi astăzi, în sudul țării, unde temperaturile maxime se vor încadra între 33 și 36 de grade, apoi, mâine, în vest, unde maximele vor ajunge la 32 – 34 de grade. Mai ales în zonele de câmpie din aceste regiuni disconfortul termic va fi accentuat la amiază, iar indicele temperatură umezeală va atinge sau va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. /amirea/sdm2

RRA – 30 iunie