Serbia mulțumește României pentru sprijinul acordat în procesul de integrare europeană

Ministrul sârb pentru integrare europeană, Jadranka Joksimović, a declarat că România este unul dintre statele Uniunii Europene care sprijină deplin politica extinderii UE și un stat pe care Serbia poate conta în parcursul său european. „Ajutorul acordat în procesul de aderare, pentru care suntem deosebit de recunoscători, se reflectă în susținerea pozițiilor politice principiale referitoare la relațiile dintre Belgrad și Pristina, precum și în sprijinul tehnic acordat pentru atingerea unor criterii pentru deschiderea și închiderea unor capitole de negociere” – a subliniat Joksimović, la întâlnirea cu ambasadorul României la Belgrad, Oana Cristina Popa, care își încheie mandatul diplomatic în Serbia. Potrivit comunicatului Ministerului sârb pentru Integrare, Joksimović a mulțumit ambasadorului României pentru angajamentul și contribuția la dezvoltarea relațiilor sârbo-române. Doamna ambasador Popa a declarat că Serbia are în România un susținător sincer al extinderii UE spre Balcanii de Vest și și-a exprimat convingerea ca UE are interesul ca Serbia să devină membru deplin al UE și pe parcursul acestui proces va avea tot sprijinul statului vecin. Joksimović și Popa au subliniat importanța cooperării transfrontaliere dintre cele două state la proiecte comune, care sunt în mare măsură finanțate de UE. S-a subliniat că această colaborare a contribuit semnificativ la avansarea relațiilor bilaterale și la îmbunătățirea condițiilor de viață a cetățenilor de pe ambele părți ale frontierei./rmihaj/asalar

(www.rts.rs – 29 iulie)