Realizator: La mai puțin de o lună până la începerea noului an școlar, reprezentanții elevilor consideră că este imperios necesar ca autoritățile să aloce fondurile necesare pentru asigurarea măștilor de protecție pentru toți școlarii și profesorii. Vicepremierul Raluca Turcan spune însă că acest lucru este imposibil și că sprijinul acordat de guvern vizează doar categoriile defavorizate:
Raluca Turcan: Noi punem bani la dispoziția autorităților publice locale să facă un stoc minim de măști și materiale dezinfectante în fiecare școală, pentru situații de avarie, să spunem, -își uită măscuța copilul, e dintr-o familie mai săracă, i s-au terminat măștile. Însă, este absolut imposibil ca guvernul să asigure măști pentru toți copiii din ţara aceasta, pentru toți profesorii. Deci, sprijinul guvernamental merge pentru categoriile defavorizate pe o achiziție deja finalizată la Ministerul Sănătății./rpatulea/pvelisar

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (23 august)