Premierul elen consideră ca prim pas pozitiv revenirea în Antalya a vasului turc de cercetare Oruç Reis

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a declarat duminică faptul că revenirea vasului turc de cercetare Oruç Reis în provincia Antalya este un prim pas pozitiv pentru detensionarea disputei cu Turcia în privința resurelor de hidrocarburi. „Revenirea navei Oruç Reis este un prim pas pozitiv, sper că va exista o continuitate. Dorim să discutăm cu Turcia însă într-un climat fără provocări”, a transmis Mitsotakis jurnaliștilor, la Thessaloniki. Premierul elen a precizat că dialogul este singura modalitate pentru a combate sigura problemă dintre cele două țări – delimitarea zonelor maritime. „Primul pas (făcut de Turcia) va fi preambulul unei îmbunătățiri a situației în relațiile noastre bilaterale”, a precizat premierul elen. Mitsotakis a mai precizat că șase dintre cele 18 avioane de luptă de tip Rafale pe care Grecia intenționează să le achiziționeze pentru a-și consolida forța aeriană vor fi noi, iar celelalte puțin utilizate. Grecia mai intenționează să-și modernizeze patru dintre fregate și să mai cumpere patru, a mai precizat premierul conservator./cstoica/pvelisar

(www.reuters.com – 13 septembrie)