La un secol după ce a supraviețuit gripei spaniole, un brazilian s-a vindecat de Covid-19

Raimundo Leonardo de Oliveira, în vârstă de 102 ani, a fost externat pe 31 august dintr-un spital din Minas Gerais, Brazilia, fiind declarat vindecat de Covid-19. În urmă cu un secol, la vârsta de nouă luni, el a supraviețuit și gripei spaniole. Deși a fost internat la terapie intensivă, nu a avut nevoie de intubare sau ventilație. Soția sa, de 92 de ani, s-a vindecat și ea de Covid-19. Cei doi sunt căsătoriți de 75 de ani și au avut 14 copii, dintre care nu mai trăiesc decât nouă. Ei au și 22 de nepoți, 25 de strănepoți și doi stră-strănepoți. Pandemia globală de gripă spaniolă a infectat în 1918-1919 cel puțin 500 de milioane de oameni, din care a omorât aproape 50 de milioane./asuba

(www.dailymail.co.uk – 14 septembrie)