CAPITAL.GR: România – Parlamentul a aprobat o creştere cu 40% a pensiilor

Parlamentul României a votat astăzi majorarea tuturor pensiilor de stat cu 40%, anulând creșterea mai mică acordată de guvernul minoritar de centru și deschizând calea pentru posibile retrogradări ale ratingului de credit al țării, cu două luni înainte de desfăşurarea alegerilor parlamentare.
Guvernul minoritar de centru al premierului Ludovic Orban, care a majorat pensiile cu 14% și a încercat să limiteze alte inițiative de cheltuieli publice din partea parlamentarilor de opoziție, va ataca actuala majorare la Curtea Constituțională.
În cazul în care acest recurs eșuează, președintele în exercițiu Klaus Iohannis va putea, de asemenea, să mai câştige ceva timp prin întârzierea promulgării legii, în speranța că alegerile parlamentare din 6 decembrie vor duce la o nouă majoritate și astfel va fi evitată o gaură şi mai mare în finanțele publice.
Banca centrală a anunțat săptămâna aceasta că majorarea va duce la un deficit bugetar de 11% din PIB anul viitor, în timp ce analiștii au avertizat că piețele financiare nu vor acoperi un astfel de deficit.
Creșterea cu 40% a fost aprobată inițial anul trecut de social-democrații aflaţi la guvernare pe atunci şi care rămân cel mai mare partid din parlament, deși ministrul lor de finanțe avertizase la acea vreme că bugetul nu își poate permite cheltuieli mai mari.
Încă dinainte de pandemia de coronavirus, România se confrunta cu un deficit bugetar în creștere. Trei mari agenții de rating au plasat România pe cea mai scăzută treaptă de investiții, cu perspective negative. Guvernul a estimat că pandemia va duce deficitul din acest an la 8,6% din PIB, economia fiind în scădere cu 3,8%.
Țara a înregistrat 114.648 de cazuri de coronavirus și 4.503 de decese de la sfârșitul lunii februarie.
Social-democrații, care au pierdut puterea la sfârșitul anului trecut, și-au văzut popularitatea redusă la jumătate de la alegerile parlamentare din 2016. Între timp, liberalii lui Ludovic Orban au șanse mari să formeze un guvern de coaliție după alegerile din decembrie.
https://www.capital.gr/
Traducerea: Carolina Ciulu/cciulu/czaharia

CAPITAL.GR (Grecia), 22 septembrie 2020