United Airlines se pregăteşte să concedieze mii de angajaţi, singura şansă fiind o susţinere din partea Congresului SUA

Compania aeriană americană United Airlines, lovită greu de pandemia de coronavirus, a anunţat că de la 1 octombrie va concedia mai multe mii de angajaţi. Însoţitorii de bord, care vor intra în şomaj tehnic, au declarat că se simt „complet abandonaţi” de către Congresul SUA. „Ne-am prezentat în fiecare zi la serviciu în timpul pandemiei pentru a livra provizii medicale medicilor şi asistentelor. Am transportat dintr-un oraş în altul persoane care se aflau în clinici din zonele cu focar, pentru a salva vieţi şi pentru a-i salva pe americanii noştri. Am venit în fiecare zi la serviciu, cu riscul de a contracta chiar noi COVID-19. Ne aşteptăm ca Congesul să îşi facă treaba şi să ne ajute”, a declarat pentru CNN Amanda Steinbrunn, una dintre însoţitoarele de zbor. Disponibilizările şi şomajul tehnic sunt inevitabile pentru salariaţii United Airlines, singura lor şansă fiind Congresul, care ar trebui să aprobe o prelungire a programului de susţinere salarială, a precizat un alt însoţitor de zbor./mbaciu/ilapadat

(CNN INTERNATIONAL – 29 septembrie)