La Budapesta va avea loc o conferinţă internaţională privind demografia Europei

La Budapesta, începând de joi, timp de trei zile va avea loc o conferinţă internaţională privind demografia continentului, la care vor participa 18 ţări, a anunţat luni, la Budapesta, ministrul pentru resurse umane, Zoltán Balog. „Ungaria a iniţiat un dialog european pentru identificarea unui răspuns la diminuarea continuă a populaţiei Europei. Una dintre etapele dialogului este reprezentată de această conferinţă, care va fi deschisă de premierul Viktor Orbán, după care vor lua cuvântul miniştri şi politicienii europeni. De asemenea, vor fi transmise mesajele preşedintelui polonez Andrzej Duda, precum şi al papei Francisc, a mai spus Zoltán Balog, care a menţionat că, din punctul de vedere al Ungariei, migraţia nu reprezintă o soluţie pentru stoparea diminuării populaţiei Europei, ci este nevoie de un răspuns intern şi trebuie suţinute familiile„. Mesajul forumului este: „Familia puternică este temelia unei naţiuni puternice„, a subliniat ministrul resurselor umane. La rândul său, secretarul de stat pentru familie şi tineret în Ministerul ungar pentru Resurse Umane, Katalin Novák, a precizat că, pe lângă importanţa ştiinţifică a acestei manifestări, această conferinţă este şi o sărbătoare a familiei, iar în ultima zi, sâmbătă, când se va încheia această manifestare, cei intersaţi sunt aşteptaţi cu programe gratuite cu caracter cultural.

MTI – 2 noiembrie)