Președintele Statelor Unite, Donald Trump, este infectat cu coronavirus

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, este infectat cu noul coronavirus. Administrația prezidențială a comunicat că el își va petrece convalescența la Casa Albă și va continua să-și exercite funcția. Donald Trump a anunțat pe Twitter că a fost testat pozitiv împreună cu soția sa, Melania, și că au intrat în carantină la începutul procesului de recuperare. Infectarea cuplului prezidențial intervine după ce una dintre cele mai apropiate colaboratoare ale președintelui american a fost depistată pozitiv. Corespondenta RRA la Washington amintește că președintele Trump, care nu poartă mască și nici nu promovează distanțarea socială, a fost văzut adesea în imediata proximitate a anturajului său care, de asemenea, ignoră recomandările experților în sănătate. Statele Unite sunt cea mai afectată țară de pandemie, cu peste 207.000 de decese din aproape 7.300.000 de cazuri de infectare. /ahincu/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 2 octombrie)