Mesaj al reginei Marii Britanii de apreciere pentru mass-media tradiţionale

Regina Elisabeta a Marii Britanii a transmis, luni, un mesaj de sprijin răsunător pentru mass-media tradiţionale, afirmând că jurnaliştii au oferit un serviciu public vital în timpul pandemiei de COVID-19.

Într-o perioadă în care ziare şi canale de televiziune consacrate sunt denigrate şi acuzate de producerea de ştiri false („fake news”) de către preşedintele Donald Trump şi de alţi lideri mondiali, mesajul monarhului în vârstă de 94 de ani reprezintă un omagiu rar adus jurnaliştilor.

„Pandemia de COVID-19 a demonstrat încă o dată ce serviciu public important furnizează mass-media de ştiri tradiţionale, atât la nivel naţional, cât şi regional”, a afirmat regina, în mesajul adresat News Media Association din Marea Britanie. „Pe măsură ce lumea noastră se schimbă în mod dramatic, este vitală existenţa unor surse credibile de informaţii, în special într-o perioadă în care există atât de multe surse care concurează pentru atenţia noastră”, a scris regina.

Impactul pe care reţelele de socializare online îl au asupra democraţiei şi, în special, impactul fluxului colosal de dezinformare care circulă printre utilizatori, reprezintă subiectele unor dezbateri aprinse şi nesoluţionale în mai multe state occidentale, cu precădere în Statele Unite.

Conform Constituţiei nescrise a Marii Britanii, monarhul nu vorbeşte, de obicei, despre chestiuni politice. Decizia reginei de a transmite un mesaj public în sprijinul mass-media de informare arată că monarhul britanic consideră acest subiect a fi unul controversat. /mbrotacel/aionescu

REUTERS – 5 octombrie