Ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană va aduce schimbări semnificative și în privința procedurilor vamale

Ieșirea efectivă a Marii Britanii din Uniunea Europeană, la 1 ianuarie anul viitor, va aduce schimbări semnificative și în privința procedurilor vamale. Iar autoritățile din România încearcă să prevină de pe acum majorarea volumului activității, inclusiv prin acțiuni de încurajarea agenților economici de a folosi procedurile vamale simplificate, a explicat șeful Direcției Generale a Vămilor, Marcel Muntescu, la o întâlnire online de specialitate.

Marcel Muntescu: La nivelul întregii țări, am dispus structurilor vamale să facă întâlniri cu mediul de afaceri. La nivel central, am înființat un grup de lucru care monitorizează aceste întâlniri, monitorizează problemele pe care operatorii economici, care doresc să aplice la proceduri simplificare, le au și, inclusiv, venim în sprijinul operatorilor economici, acolo unde este nevoie, cu soluții personalizate. Noi ne-am fixat ca și target, până la finalul anului, ca 25% din operațiunile vamale să fie desfășurate prin proces simplificat.

 Șeful Direcției Generale a Vămilor a mai spus că și după Brexit se va încerca să se crească ponderea procedurilor vamale simplificate, deoarece România se află la mare distanță față de statele dezvoltate din Uniune, în această privință./rjurubita/aionescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 6 octombrie