Al doilea val al pandemiei de COVID-19 ia amploare în toată lumea

Autoritățile sanitare din numeroase state ale lumii trag un semnal de alarmă în privința presiunii asupra sistemului medical, în contextul în care al doilea val al pandemiei de coronavirus ia amploare.

Cu aproape 37 de milioane de cazuri, maladia s-a soldat cu peste un milion de decese pe glob, peste 5.500 doar în ultimele 24 de ore, potrivit OMS. Despre ultimele evoluții are detalii acum Constanța Comănici.

Reporter: Record după record, acesta este nedoritul tablou al contaminărilor în țări din Europa, dar și în Canada, Argentina, India, Statele Unite sau Brazilia. Cifrele se apropie de cele din luna martie, în vârful pandemiei.

Astfel, Germania a depășit 4.000 de cazuri într-o singură zi, așa cum se întâmpla la sfârșit de aprilie. Cea mai îndoliată țară europeană, Marea Britanie, cu 43.000 de decese, înăspreşte sancțiunile, iar zone întregi trec la măsuri tot mai stricte. Şi în Italia, țară care părea să se descurce mai bine decât majoritatea celorlalte țări europene, în acest al doilea val bilanțul zilnic a fost ieri cel mai mare din ultimele șase luni, 4.458 de cazuri. După seria de măsuri de la începutul săptămânii, Franța a plasat alte patru mari orașe după capitala Paris în alertă maximă.

Mai multe țări central și est-europene, Cehia, Bulgaria, Ucraina, Republica Moldova, au înregistrat cifre record, iar măsurile de prevenire a răspândirii bolii se înmulțesc. Creștere vertiginoasă a cazurilor și în Rusia, peste 11.000. În condițiile în care spitalele sunt la capacitate maximă, Comisia Europeană a anunțat că a încheiat un acord cu grupul farmaceutic Gilead pentru a primi 500 de mii de doze de Remdesivir, medicament antiviral folosit cu succes până acum. Toate statele membre vor primi flacoanele, inclusiv Marea Britanie, Albania, Macedonia de Nord, Muntenegru, Serbia, Kosovo și Bosnia-Herțegovina.

În această dimineață, China a anunțat că aderă la acordul ce le garantează vaccinuri țărilor sărace, o inițiativă lansată de Organizația Mondială a Sănătății./apuscasu/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 octombrie