Rezultate promiţătoare după testele efectuate cu vaccinul anti-COVID realizat la Universitatea Oxford

Echipa de cercetători implicată în realizarea unui vaccin împotriva coronavirusului la Universitatea Oxford a anunţat că acesta a generat o reacţie promiţătoare de imunizare în cazul persoanelor în vârstă. Cele mai recente teste clinice arată că vaccinul ar putea proteja persoanele din grupele de vârstă cele mai expuse la maladie. Totodată, s-a demonstrat că adulţii în vârstă sunt mai puţin pasibili să sufere efecte secundare ale vaccinului. Aceste rezultate nu au fost obţinute în urma celei de-a treia şi ultima etapă de testare a vaccinului de la Oxford – care este încă în desfăşurare – dar sunt oricum încurajatoare. În cursul celei de-a doua etape au fost efectuate teste pe 560 de voluntari, dintre care 240 au vârste de peste 70 de ani. Nu numai că vaccinul a fost tolerat foarte bine de aceşti adulţi, dar a generat şi o puternică reacţie de imunizare, similară celei înregistrate la voluntarii mai tineri./opopescu/ovidiu

BBC SERVICIUL MONDIAL – 19 noiembrie