Parlamentul Republicii Moldova a aprobat în primă lectură legea referitoare la limba rusă

Parlamentul Republicii Moldova a aprobat în ședința sa de astăzi, în prima lectură, cu majoritatea voturilor exprimate, Legea privind funcționarea limbilor din țară, lege care le garantează minorităților naționale dreptul de a folosi limba maternă, a declarat vicepreședintele parlamentului, Vlad Batrîncea. Potrivit RIA – Novosti, pe 4 iunie 2018 Curtea Constituțională a Republicii Moldovei a declarat ca învechită Legea privind funcționarea limbilor, care fusese aprobată încă pe vremea URSS-ului. Acest document declara că limba rusă este pe teritoriul Republicii Moldova un mijloc de comunicare interetnică. Proiectul de lege garanteză respectarea drepturilor cetățenilor de a studia și de a folosi limba maternă; de asemenea, proiectul de lege va contribui la dezvoltarea culturilor naționale. Dacă proiectul de lege va fi aprobat în lectura finală, limba rusă în Republica Moldova va reveni la statutul limbii de comunicare interetnică. Mai mult decâ atât, organele de stat vor fi obligate să le ofere cetățenilor informații și în limba rusă.
De asemenea, deputații au aprobat astăzi, în primă lectură proiectul de lege care prevede că instrucțiunile pentru medicamentele din Republica Moldova vor fi traduse în limba rusă./snicolau/sdm2

(www.ria.ru – 3 decembrie)