De Ziua Internaţională a Voluntarilor, şeful statului, Klaus Iohannis, s-a întâlnit cu voluntari SMURD și cu studenţi medicinişti

Ajutorul voluntarilor în această perioadă afectată de pandemia de COVID-19 este extrem de valoros, a spus preşedintele Klaus Iohannis.

Astăzi, de Ziua Internaţională dedicată acestora, şeful statului s-a întâlnit la detaşamentul de pompieri „Mihai Vodă” din Bucureşti, cu voluntari SMURD sau studenţi medicinişti.

Klaus Iohannis: Este un lucru extraordinar că avem în România mii și mii de voluntari care se implică în foarte, foarte multe activități. Îi felicit pe toți, astăzi, de Ziua Voluntarului, și îmi exprim toată aprecierea și gratitudinea pentru implicarea lor. Ei sunt exemple demne de urmat și chiar în aceste săptămâni și luni dificile de pandemie, ajutorul lor a fost extrem de valoros./rjurubita/ovidiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 5 decembrie