Operaţiunile de căutare a avionului dispărut în Indonezia au fost suspendate pe durata nopţii

Autorităţile din Indonezia au suspendat, pe durata nopţii, operaţiunile de căutare a unui avion de pasageri dispărut. Aeronava Boeing 737, cu 62 de persoane la bord, pare să se fi prăbuşit la scurt timp după ce a decolat din Jakarta. Un pescar care se afla în largul insulelor Kepulauan Seribu, din largul coastelor Jakartei, a declarat că, în jurul orei la care avionul a dispărut, a văzut un avion prăbuşindu-se ca un fulger în ocean, iar apoi a explodat sub apă. În zona în care se afla pescarul se concentrează, acum, operaţiunile de căutare şi salvare, care au fost întrerupte, însă vor continua de dimineaţă./mbrotacel/schelaru

BBC SERVICIUL MONDIAL – 9 ianuarie