DNA cere începerea urmăririi penale a lui Călin Popescu Tăriceanu

Realizator: Direcția Națională Anticorupție cere Parchetului General sesizarea președintelui Klaus Iohannis pentru începerea urmăririi penale pe numele lui Călin Popescu Tăriceanu pentru luare de mită în anii 2007 și 2008, adică în ultima parte a mandatului său de prim-ministru. Este un dosar făcut pe considerente politice, o însăilare de presupuneri și de aberații juridice – răspunde fostul premier și apoi, mai aproape de zilele noastre, președinte al Senatului. Ce conține dosarul DNA ne spune reporterul nostru Diana Surdu.

Reporter: Călin Popescu Tăriceanu ar fi primit în mod indirect de la reprezentanții unei companii austriece foloase materiale în valoare de 800.000 de dolari, constând în plata servicii de consultanță, notează procurorii. În schimb, acesta și-ar fi exercitat atribuțiile astfel încât să fie adoptate o serie de hotărâri de guvern în favoarea companiei, mai explică DNA. Potrivit anchetatorilor, 800.000 de dolari reprezintă un comision din valoarea plăților făcute de statul român către companie, iar suma ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului pentru acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore. Prezentul dosar a fost constituit în 2018 în urmare reunirii a trei dosare penale, dintre care unul a fost preluat de DNA la cererea colegilor austrieci. În noiembrie 2018, la cererea DNA, a fost sesizat Senatul României să încuviințeze efectuarea urmăririi penale pentru luare de mită față de aceeași persoană, sanator la acea dată, iar în iunie 2019 Senatul a respins cererea procurorilor. Ei precizează că au fost administrate probe suplimentare și au apărut elemente noi în dosar.#HUN/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 ianuarie