Motociclist acuzat de moartea unui tânăr

Motociclistul acuzat că a provocat moartea unui tânăr, care mergea pe o trotinetă electrică, a fost arestat preventiv astăzi pentru 30 de zile. Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă, poate fi contestată. Incidentul a avut loc în capitală. Tânărul de pe trotinetă s-a şicanat în trafic cu motociclistul. Acesta l-a lovit cu casca şi i-a provocat dezechilibrarea bărbatului de pe trotinetă, care a fost lovit mortal de o maşină. Incidentul a fost încadrat ca infracţiune de omor. Chiar ieri, poliţia a prezentat oficial mai multe propuneri pentru modificarea Codului Rutier, inclusiv pentru sancţionarea conducerii agresive şi a şicanelor din trafic – reamintesc reporterii noştri./lcoman/pvelisar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 august)