“Utilajele foarte bune au fost luate de ruși!”
În timpul războiului, în teritoriile controlate de armata română a fost înființată o secție pentru înzestarea armatei. Au fost luate în evidență tot felul de utilaje, de mașini unelte găsite prin uzine. Majoritatea erau într-o stare foarte proastă, pe care chiar rușii le abandonaseră în retragere. În 1942, inginerul Eugen Manolescu a fost trimis de IAR Brașov la o uzină din Odesa, unde înainte de război se reparau automobile Ford. El trebuia să aleagă dintre utilajele abandonate de sovietici acele echipamente care ar fi putut fi utile. A ales patru strunguri și două mașini de găurit. Aceste utilaje au fost duse la Brașov. Atât a luat IAR de la Odesa. Ce s-a întâmplat cu aceste utilaje după sosirea rușilor în țară, povestește inginerul Teodor Gârneț:
“Aceste utilaje nu au apucat să lucreze la noi efectiv, deoarece aveau nevoie de reparaţii. Au fost ţinute în rezervă un timp, până când, schimbându-se situaţia, am fost obligaţi să retrocedăm aceste maşini. A venit o comisie militară rusească, un colonel şi un căpitan, care, ca să fie mai convingători, au bătut şi cu pistolul în masa directorului. Rușii au cerut ca vechile lor utilaje să fie reparate, să le facem ca noi, într-un timp extrem de scurt. Și rușii au cerut un delegat să le ducă utilajele la graniță. Cum era situaţia în aceea epocă, toţi se eschivau. Eu, venind de la Câmpulung [unde fusese mutată Fabrica de Armament] cu o ocazie la Braşov, m-au însărcinat pe mine, pe nepusă masă, să le duc. A fost o aventură drumul acesta. Am dus maşinile [cerute de sovietici] numai până la Iaşi. Şi acolo au fost îmbarcate pe un tren rusesc. Nu erau maşinile lor! Au ales, dintre maşinile Fabricii de Motoare, cele mai bune maşini pe care le aveam noi. Tot ce le-a plăcut mai mult au luat, în schimbul maşinilor [luate de la Odesa]. Au spus că le-am stricat maşinile lor şi că trebuie să ia ceva bun. Aceste maşini le-am predat la Iaşi, le-am pus chiar într-un tren rusesc. Au fost șase bucăţi. Au fost cele mai bune utilaje de la IAR”.
[Interviu realizat de Octavian Silivestru, 1995]
