Portughezii merg la urne pentru a-și vota președintele

Cu măști, distanțați social și cu propriul stilou pentru a evita răspândirea germenilor, portughezii s-au îndreptat duminică la urne pentru a-și vota președintele, chiar dacă cazurile de coronavirus ating niveluri record. Sondajele de opinie arată că actualul președinte Marcelo Rebelo de Sousa al Partidului Social Democrat de centru-dreapta va câștiga lejer scrutinul. Două treimi din portughezi credeau că alegerile ar fi trebuit amânate din cauza pandemiei, potrivit unui sondaj efectuat săptămâna trecută de institutul de cercetare ISC/ISCTE. Țara cu 10 milioane de oameni se confruntă cu o agravare a pandemiei după Crăciun. Autoritățile au raportat un număr record de 274 de decese în 24 de ore și peste 15.300 de cazuri noi sâmbătă, ambulanțele făcând coadă timp de câteva ore la spitale până acestea au ajuns la capacitatea maximă./aboboc/atataru

(REUTERS – 24 ianuarie)