Situaţia opozantului rus, Alexei Navalnîi, pe ordinea de zi a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei

La Strasbourg, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, reunită după un an de pauză cu o parte dintre parlamentari prezenţi și ceilalți în video conferință, ar urma să formuleze astăzi o reacție în sprijinul opozantului rus, Alexei Navalnîi, arestat de regimul de la Moscova. Trimisul nostru la Strasbourg, Daniela Coman, transmite.

Reporter: Situația opozantul lui rus, Alexei Navalnîi, a fost adăugată pe ordinea de zi ca temă de actualitate urgentă, în pofida constestaţiei depuse de delegaţia Federaţiei Ruse la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. Apărarea drepturilor lui Navalnîi și a celor peste 3.000 de manifestanți arestați după mitingul de protest organizat în sprijinul lui este o problemă care privește această adunare, după un consideră și senatorul Titus Corlățean, membru în delegația României la aceste lucrări.

Titus Corlăţean: Modul în care Europa democratică privește dreptul la liberă exprimare intră în conflict cu modalitatea în care autoritățile ruse au acționat. Vom avea un raport, vom avea rezoluții, recomandări. Rușii sunt parte a Adunării Parlamentare, fac parte din dialogul politic, din mecanismele de monitorizare aici, la Consiliul Europei, și noi avem pârghii concrete de a încerca să influențăm anumite măsuri, care să fie de natură mai democratică în Federaţia Rusă și avem, în orice caz, pârghia numită Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cadrul Consiliului Europei.

Reporter: Tot astăzi, parlamentarii Consiliului Europei vor discuta despre situația epidemică și vaccinare cu directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății, Adhanom Ghebreyesus, care va interveni prin videoconferință și va răspunde interpelărilor.

Realizator: Senatorul PSD, Titus Corlățean, a fost reales vicepreședinte al Comisiei Adunării Parlamentare a Consiliului Europei pentru alegerea judecătorilor la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Această Comisie este alcătuită din 20 de membri titulari și 20 de supleanți din partea celor cinci grupuri politice componente. Potrivit Convenției Europene a Drepturilor Omului, Adunarea Parlamentară îi alege pe judecători dintr-o listă de trei candidați, transmisă acestui for de către părțile participante la Convenție./geftene/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 ianuarie