China a interzis temporar accesul în țară pentru turiștii străini ce sosesc din Canada

China a interzis temporar intrarea în țară a cetățenilor străini care călătoresc dinspre Canada, chiar dacă dețin permise valabile de ședere în China pentru muncă, a transmis consulatul chinez din Toronto. „Toți cetățenii străini care vin din Canada și care dețin permise valabile de ședere în China pentru muncă, probleme personale și reuniune, nu au voie, temporar, să intre în China”, a transmis, sâmbătă, consulatul chinez, într-o informare oficială postată pe site-ul său. Intrarea persoanelor care dețin vize diplomatice și de serviciu nu va fi afectată, se mai precizează în comunicat. Această măsură a fost luată în contextul în care Canada reduce călătoriile transfrontaliere din cauza îngrijorărilor legate de COVID-19. Canada a raportat, sâmbătă, 4.255 de cazuri noi, iar de la debutul pandemiei 19.942 de decese pe fondul COVID-19. Toți pasagerii care sosesc în Canada cu curse aeriene vor fi obligați să facă un test COVID-19 la aeroport și să aștepte într-un hotel până la trei zile, pe cheltuiala lor, până la sosirea rezultatelor, a declarat, vineri, premierul Justin Trudeau. În săptămânile următoare, turiștii canadieni care se întorc din SUA pe la frontierele terestre vor trebui să prezinte un rezultat negativ al testului COVID-19 înainte de a li se permite intrarea în țară./cstoica/denisse

(www.reuters.com – 31 ianuarie)