Proiectul legii salarizării va fi dezbătut până la vacanța de vară a parlamentarilor

Realizator: Ministerul Muncii lucrează la modificări pe care intenționează să le aducă legii salarizării și care urmează să fie discutate de experții coaliției de guvernare. Proiectul va fi dezbătut în legislativ până la vacanța de vară a parlamentarilor, a anunțat premierul Florin Cîțu la finalul unei noi ședințe a coaliției de guvernare care a avut loc marţi la Parlament.
Florin Cîțu: Modificarea legii salarizării are un obiectiv mult mai mare decât sporurile. Legea salarizării trebuie să reflecte legătura directă și transparentă între performanță și venit, ceea ce nu vedem astăzi. Acesta este obiectivul de la care pornim și acolo vom merge. Cum va arăta și cum vor fi aceste sporuri, și destinația lor, vom vedea după ce vom vedea legea. O să fie un proiect de lege care va trece prin parlament./ahincu/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 16 februarie)